putem intui câtă fericire ne așteaptă?
are rost să ne împotrivim suferinței?
și tot așa.

iv

ce culoare are pentru tine imprevizibilul,
am întrebat-o
culoarea ochilor tăi,
mi-a răspuns.

iv

eu n-am ales să te iubesc,
mi s-a întâmplat.

Iubirea nu cunoaşte cuvintele credincios şi necredincios. Iubeşti pe altul, va să zică eu nu te iubesc: acesta nu e cântecul iubirii. 

Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă, ca şi credinţa. În iubire n-ai să fii convins niciodată, n-ai să aştepţi probe niciodată. Tot ce nu e supunere şi devotament nu e iubire. Trebuie să trăieşti mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambiţioşi, cei mândri, cei obraznici şi nerecunoscători nu pot şti ce este iubirea.

Astăzi însă știu și înțeleg că iubirea este făcută pentru cei umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată…

(via ideulistic)

Zilele noastre sînt unele vesele, altele triste, unele fericite, altele tragice. Nu putem trăi sub semnul fericirii mai mult de cîteva ore, precum nici sub imperiul nefericirii grave nu putem trăi mai mult de cîteva ore. După 24 de ore maximum de la momentul unei tragedii (moartea unei fiinţe dragi, de pildă sau o catastrofă naturală gravă) intervine obişnuinţa, apoi uitarea. Fără această capacitate umană de a ne adapta la ce se întîmplă nu am supravieţui.